Home page
Tourism and agrotourism in UE
Other destinations
International touristic programs
Inedited
Last minut
Flight tickets
Rent a car
Advices for tourists
Travel contract
Services payment
About us
Register a turistic unit
Contact
Links
Foto album


 
Accomodations - holidays from Romania
Accomodations - holidays
Touristic programs from Romania
Touristic programs
Tematic holidays from Romania
Tematic holidays from Romania
Special offers from Romania
Special offers
Business tourism from Romania
Business tourism
Last minut from Romania
Last minut
Romania - programe turistice
La Cazanele Dunarii
Traseu: Bucuresti - Drobeta Turnu Severin - Eselnita (Cazanele Dunarii) - Herculane - Bucuresti

 Nr. persoane/grup  weekend (3 zile/tur)  5 zile/tur
 6-7 persoane  190 Euro/pers.  
 20 - 30 pers./grup  190 Euro/pers  


Servicii incluse in tarif
- Transport: microbuz Mercedes Vito 8+1 sau 7+1 locuri (pentru grupuri mici)
autocar (min. 2**) pentru grupuri mari.
- Cazare la pensiune de 3 stele in camera cu 2 paturi sau pat dublu, grup sanitar propriu, televiziune prin cablu.
- Masa : pensiune completa (mic dejun, pranz si cina)
Servicii disponibile dar neincluse in tarif
- insotitor de grup (ghid in limbile: engleza, franceza, spaniola) - 60 euro/zi
- plimbari cu salupa sau barca pe Dunare.
- schi nautic.
- inchiriere barca cu motor pentru pescuit
Reduceri sau suplimentari de tarife

- Cazare single + 15% - pentru tur de 3 zile
- Cazare single + 20% - pentru tur de 5 zile

Servicii si taxe neincluse in tarif

- Asigurarile medicale ale turistilor
- Taxele de intrare la obiectivele turistice

Obiective turistice naturale, istorice si culturale din zona


Parcul national Portile de Fier
Parcul Natural Portile de Fier poate fi sintetizat in urmatoarele afirmatii:
- Unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din Europa
- Un parc cu cea mai veche istorie geologica din Europa
- Arealul cu cea mai mare diversitate biologica intr-un complex de ecosisteme
- Cel mai mare si mai vechi defileu al unui fluviu din Europa
- Arealul unde Dunarea are cea mai mare adancime si ingustime a vaii ei
- Cel mai spectaculos neck vulcanic din Romania - Trescovat
- Cel mai mare si mai bine pastrat areal unde traieste Testoasa lui Hermann din Romania
- Parcul natural cu cea mai mare suprafata din Romania – 115655 ha
- Cea mai mare diversitate etnica si culturala dintr-un parc din Romania
- Cea mai mare acumulare de apa si cea mai mare hidrocentrala din Romania
   O zona de o frumusete deosebita, greu de descris in cuvinte. Denumirea de "Cazane" vine de la apele involburate ale Dunarii, care strabatand un defileu ingust par ca fierb. Peisajele sunt impunatoare, iar soseaua care serpuieste pe malul Dunarii iti permite scurte clipe de ragaz si contemplare. Fiecare kilometru pe care il parcurgi iti aduce alte si alte privelisti minunate. Este o experienta deosebita si unica pentru fiecare turist care pasesete pentru prima data in aceste locuri !

Pestera Ponicova
O caracteristica a zonei este si relieful carstic caracterizat prin cele sapte pesteri cunoscute in zona cu o lungime totala de 2155 m. Cea mai importanta este pestera Ponicova (pestera Liliecilor) cu o lungime de 1660 m si care strabate dealul Ciucaru Mare, iesind in Dunare. Peisajul carstic este intregit  de cheile interioare si un pod natural lung de 25 m si inalt de 6-8 m. Flora din aceasta zona contine multe elemente submediteraneene in amestec cu cele central-europene, asa ca aici se gasesc numeroase plante rare si monumente ale naturii, precum exemplarele de fag european, fag de Crimeea, fag oriental, carpinita, mojdrean, jugastrul cazanelor, alun turcesc, cen, stejarul pufos, liliacul subtire, tisa, laleaua cazanelor, stanjenelul de stanca, clopoteii cazanelor.
  Fauna acestei rezervatii este deosebita, aici putand fi vazuti vulturul egiptean, scorpionul, broasca testoasa si vipera cu corn. Atentie! muscatura viperei putand fi fatala este bine sa urmati intocmai instructiunile ghidului si sa nu va aventurati singuri pe potecile de munte. Vipera cu corn nu ataca niciodata omul decat in cazul in care este provocata. De aceea este bine sa aveti incaltaminte inalta, sa evitati sa va plimbati desculti pe stanci sau in apropierea apelor sau a portiunilor cu vegetatie abundenta. Fiti foarte atenti la zonele stancoase sau grohotisuri si insusiti-va instuctiunile de prim ajutor in caz de muscatura de vipera!

Valea Cernei si Statiunea Herculane

   La circa 60 de Km de zona Cazanelor Dunarii, mergand in amonte pe valea Cernei, se afla una dintre cele mai vechi statiuni balneare din lume. Descoperind propietatile curative ale apelor termale din Valea Cernei,  acum  aproape 19 secole, romanii au construit aici primele bai, sub semnul puterii lui Hercules. Aceasta statiune a devenit un punct de atractie pentru aristrocatia Romei antice, din acele timpuri pastrandu-se numeroase vestigii arheologice: apeducte, bai, statui, monede, tabule ridicate ca semne de multumire aduse zeilor pentru vindecari, toate acestea formand un patrimoniu istoric de exceptie.
    In prima parte a secolului 18, baile si alte edificii au fost reconstruite in stil baroc austriac, iar caile de acces au fost modernizate. Astfel Baile Herculane au devenit una dintre cele mai frumoase statiuni balneoclimaterice de pe continent devenind un important punct de atractie pentru protipendada austriaca (intre marile personalitati care au vizitat statiunea se afla imparatii Iosif al II-lea, Francisc I, Franz Iosef si imparatesele Charlotte si Elisabeta). Acele vremuri insa au apus de mult  iar acum, o plimbare prin acesta superba statiune iti da senzatia alunecarii in timp intr-un paradis pierdut...
     Cu toate acestea insa se pare ca o revigorare a turismului in aceasta zona este inevitabila, deoarece

potentialul acestui coltisor de rai este imens. Vile cochete, hoteluri si pensiuni superbe au inceput sa apara din ce in ce mai multe, acestea oferindu-ti toate conditiile unui sejur de neuitat in mijlocul naturii si a istoriei milenare a acestor locuri.
     In afara drumetiilor la ruinele bailor romane, la Pestera Hotilor sau Grota Haiducilor, a plimbarilor in natura (Herculane face parte din Parcul National Valea Cernei - Domogled), nu pot fi uitate izvoarele termale si bazele de tratament.

Manstirea Tismana


    Legenda spune ca primul lăcaş sfant ridicat pe o stânca de sub Stârmina a fost construit din lemnul unui tis, o specie de conifer cu lemn tare, roşietic, de la care ar proveni şi numele mănăstirii de Tismana. Este însă mai probabil, dată fiind importanţa ce i se acorda, că biserica a fost de la început o construcţie de zid care trebuie să fi avut mari asemănări cu cea a Vodiţei. Ridicarea ei se poate plasa între anii 1375 – momentul refugierii unei obşti călugăreşti de la Vodiţa – şi 1377-1378 data sfinţirii ei, cunoscută dintr-o notiţă scrisă pe spatele unui document de la Dan al II-lea. Acesta consemnează două date care pot fi luate ca sigure: "S-a sfinţit biserica în anul 6886 (1377-1378); a murit sfânt părintele nostru Nicodim în anul 6915 (1406)".
    Următorul document referitor la Tismana este datat 1387, primul an al domniei lui Mircea cel Mare. Reconfirmându-i posesiunile şi drepturile, Mircea adaugă faptul că lui i-a revenit datoria de a împlini "cele nedesăvârşite", formulare neclară care se referă probabil la terminarea chiliilor sau a altor construcţii monastice. In perioada moderna manastirea trece prin perioade grele cand este pradata de ostirile turcesti. In perioada marei rascoale a lui Tudor Vladimirescu, manastirea devine un punct strategic important pentru miscarea revolutionara din 1821.
    In 1983 manastirea Tismana a revenit la forma arhitecturala originala, autentic romaneasca. Cu acest prilej s-au refăcut acoperişurile turnurilor, au fost îndepărtate elementele decorative străine arhitecturii româneşti, s-au consolidat aripile de sud şi vest, s-au modernizat condiţiile de găzduire a credincioşilor şi a personalului monahal. În 1996 prodvorul a fost pictat. Lucrările pentru consolidare, punere în valoare a acestui monument de artă şi arhitectură, de înlocuire a specificului de arhitectură străină imprimată în trecut, continuă şi astăzi.  Relativ recent a fost construită la intrare o monumentală poartă în stil românesc.

Alte obiective turistice:
naturale
- muntii Almajului, varfurile Ciucarul Mare si Ciucarul Mic;
- cheile Cernei
- pesteri: Ponicova, Veterani, Fluturilor, Topolnita (monument natural)
- diverse rauri: Bahna, Vodita, Jidostita
- lacuri de acumulare: Portile de Fier I, Cernei
- lacurile din Lunca Dunarii: Lacul Vadului, Garla Mare, lacul carstic Zatan in apropierea localitatii Baia de Arama

cultural-istorice
- vestigii ale istoriei: Piciorul Podului lui Traian, ruinele campului roman Drobeta, baile romane,
- alte vestigii scoase la lumina in parcul arheologic al Muzeului Portile de Fier [Obleti si cega pentru prajit]
- bustul lui Decebal sculptat in munte de la Mraconia
- Tabula Traiana
- Manastirea Vodita - cea mai veche asezare monastica in provincia Oltenia
- manastirea Sfanta Ana din Orsova
- biserica catolica din Orsova
- ramasitele cetatii TRI KULE de la intrare in comuna Svinita 

 
 
Termeni si conditii Copyright © MAN Technology Powered by D&M Network
Rustic-Tours.com, Rustic-Tours.eu, Turism, Agroturism, Tourism and agrotourism in UE, Touristic programs, holidays, accomodation, accomodation in Bucuresti, Rent a car, Flight tickets, Hotes, Danube Delta, Dracula Tour, Tourism offers, Gracia, Germania, Italia, Austria, Romania, Rustic, Tours ... robot@mantech.ro